10 ani de Biblio – Vacanţa!
Ediția 2020 a proiectului Bibliotecii Județene, debutează pe 13 iulie!
Biblio-Vacanța 2020 este o ediție jubiliară, a 10-a, a unuia dintre cele mai importante proiecte derulate de Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani.
Păstrând tradiția de a oferi cursuri variate și pliate pe cerințele comunității, Biblio-Vacanța 2020 se va muta integral în mediul on-line. Sub haștagul consacrat - #bibliotecaecutine – deschis încă din luna aprilie, proiectul aduce în acest an în atenția botoșănenilor cursuri diverse (limbi străine: germană, italiană, engleză, desen, IT) precum și modalități de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut și educativ (colecții și colecționari, jurnalism, istorie și cultură botoșăneană, patrimoniul bibliotecii, s.a.) .
O secțiune aparte a proiectului o reprezintă Clubul ”Vacanța mea”, dedicat tuturor prietenilor bibliotecii. Creațiile voastre literar – artistice, în care împărtășiți cu noi momentele plăcute din vacanță, le așteptăm sub formă de filmulețe (de maxim 3 minute) și fotografii pe pagina de Facebook a bibliotecii (messenger).
Ca de obicei, pe tot parcursul Proiectului BiblioVacanța, vom avea alături Asociația Micii Reporteri- Buzz, coordonator Ioana Mafteev, colaboratorii noștrii tradiționali care prin voluntarii săi vor oferi pe lângă cursuri diverse și promovarea evenimentelor.
De asemenea, în cadrul clubului, pe tot parcursul proiectului (13 iulie – 6 septembrie) vă invităm să participați la ”Eu în Europa anului 2020”, concurs cu premii pentru cele mai bune creații dedicate acestei teme. Toate lucrările (poezii, compuneri, eseuri, desene, interpretări artistice, etc) vor fi jurizate și premiate de partenerul bibliotecii, Centrul județeană Europe Direct, reprezentat de dl. Radu Căjvăneanu.
Oferta de cursuri se poate îmbogăți și după startul efectiv al Biblio-Vancaței. Cei care doresc să facă parte din proiect ca voluntari, trebuie să trimită pe adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. programul de curs pe care-l doresc inclus în proiect, număr de telefon și adresă de e_mail. Toate sesiunile de curs vor fi filmate (maxim 15 minute).
Specificăm faptul că toate cursurile sunt gratuite. În fiecare zi a săptămânii, pe contul de Facebook al bibliotecii, voluntarii proiectului – elevi, studenți, profesori și bibliotecari – vor prezenta prin intermediul materialelor filmate, diferite sesiuni ale cursurilor.
Pentru informații suplimentare privind de Biblio - Vacanța 2020, va invitam sa consultați site-ul www.bibliotecabotosani.ro si afișele pe care le găsiți la secțiile din oraș ale bibliotecii sau pe avizierele stradale.
Nu ne mai rămâne decât sa va adresam invitația de a petrece împreună o vacanță de vara minunată, de această dată on - line, prin intermediul haștagului #bibliotecaecutine, în cadrul ediției cu numărul 10 a Biblio-Vacanței!
Orar
Cursurile se vor desfasura dupa orarul prezentat mai jos.
Pentru orice informatii privind proiectul BiblioVacanta 2019, inclusiv actualizarile orarului, urmariti-ne pe site: www.bibliotecabotosani.ro si pe pagina noastra oficiala de facebook: Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu" Botosani.
Pentru cei care doresc sa participe la cursuri si nu s-au inscris inca, precizam faptul ca se pot prezenta direct la cursul dorit, pe toata perioada proiectului BiblioVacanta, inscriindu-se direct la coordonatorii cursului.
LUNI
MATEMATICA
Sectia de Imprumut pentru Copii
09.00-09.50 Grupa I clasele V-VI
Coordonator: Cohal Elena Valentina, Guluta Teodor, Murariu Danut
10.00-10.50 Grupa II clasele VII-XII
Coordonator: prof. Cracana Dumitru, Guluta Teodor, Murariu Danut
CLUBUL MICILOR REPORTERI
Secţia de Împrumut pentru Copii
12.00-12.50 Grupa I, clasele I-IV(varsta 6-11 ani)
Coordonator: Curs coordonat de Ioana Matfeev - jurnalist ,
Alexandra Ciotir, Theona Adomnoae, Anca Biciusca
ENGLEZA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa I clasele V-VI
Coordonatori: Paula Fantu, Andronic Denisa, Cîtea Bianca Elena
11.00-11.50 Grupa II clasele VII-XII
Coordonatori: Puciu Georgiana Paula, Fantu Paula, Andronic Denisa
INFORMATICA PENTRU PENSIONARI (perioada 12.08-30.08.2019)
Mediateca-Pietonalul Unirii
09.00-09.50
Coordonator: bibliotecar Pirvan Sabin
MARTI
ENGLEZA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa III clasele I-IV
Coordonatori: Fantu Paula, Surubariu Ioana
MATEMATICA
Sectia de Imprumut pentru Copii
09.00-09.50 Grupa III –clasele I-IV
Coordonator:Haralamb Mihai, Rus Iustina, Andronic Denisa
INFORMATICA
Mediateca-Pietonalul Unirii
11.00-11.50 Grupa II clasele I-IV
Coordonator: Ioana Surubariu, Guluta Teodor
SAH
Filiala nr 2 Grivita
09.00-09.50 Grupa I-începători
Coordonator: ing. Mocanu Nicolae Adorel
MIERCURI
FRANCEZA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I-incepatori
Coordonatori: Rus Iustina, Surubariu Ioana, Cîtea Bianca Elena, Puciu Georgiana Paula, Alupoaie Maria
LECTURI PUBLICE
Filiala nr 1 -Primaverii
10.00-10.50 Grupa I -clasele I-VIII
Coordonatori: prof. Daniela Epureanu, Daniela Hrituleac, Rus Iustina, Dumitrita Horodinca
DEZVOLTARE PERSONALA
Mediateca-Pietonalul Unirii
11.00-11.50 Grupa I
Coordonator: Horodinca Dumitrita, Avădănei Gabriela
GRAMATICA
Secţia de Împrumut pentru Copii
10.00-10.50 Grupa I clasele I-IV
Coordonatori: Avădănei Gabriela,Haralamb Mihai
11.00-11.50 Grupa II clasele V-VIII
Coordonatori: Săvucă Ramona, Budeanu Daria
GERMANA
Secţia de Împrumut pentru Copii
12.00-12.50 Grupa I incepatori
Coordonator: prof. Pietraru Blanche Anemone, Denisa Drimus, Pietraru Robert Constantin, Săvucă Ramona
13.00-13.50 Grupa II avansati
Coordonator: prof. Pietraru Blanche Anemone
VIDEOGRAFIE
Mediateca-Pietonalul Unirii
15.00-15.50 Grupa I
Coordonator: Florin Moldoveanu
JOI
CLUBUL MICILOR REPORTERI
Secţia de Împrumut pentru Copii
12.00-12.50 Grupa II, clasele V-VIII (varsta 12-14 ani)
Coordonator: Curs coordonat de Ioana Matfeev, Denisa Sandu, Iosif Pintilei,Ioana Crainiciuc
ATELIER DE CREATIE - DESEN
Secţia de Împrumut pentru Copii
10.00-10.50 Grupa I - Desen
Coordonator: Olteanu Cristian Curduman Petruta, Boariu Maria Iosub Alesia, Murariu Ilinca, Lazar Laura, Budeanu Daria
11.00-11.50 Grupa II Homemade
Coordonator: Rus Iustina, Surubariu Ioana, Horodinca Dumitrita, Budeanu Daria
CLUBUL COLECTIONARILOR
Secţia de Împrumut pentru Copii
13.00-14.00 Grupa I
Coordonator: bibliotecari - Mihai Cornaci, Sabin Parvan, Samuel Pascariu
PUBLIC SPEAKING
Secţia de Împrumut pentru Copii
17.00-18.50 Grupa I
Coordonator: Toastmasters Botosani - Hutanu Radu, Pietraru Alfred Andrei
VINERI
PROGRAM REMEDIAL
Sectia de Imprumut pentru Copii
10.00—10.50 Grupa I
Coordonator: Pedagog de recuperare Iuliana Diaconu, Rus Iustina
LECTURI PUBLICE
Sectia de Imprumut pentru Copii
11.00-11.50 Grupa I -clasele I-VIII
Coordonatori: bibliotecar Iacob Ersilia, bibliotecar Titianu Laura
ITALIANA
Sectia de Imprumut pentru Copii
12.00-12.50 Grupa I-incepatori
Coordonatori: Florentina Ichim
NIGHT MUSIC (prima intalnire 19.07.2019)
Fondul Eminescu
18.00-20.00
Coordonatori: Moldovanu Iulian
ORAR BIBLIOVACANTA
Cursurile se vor desfasura dupa orarul prezentat mai jos.
Pentru orice informatii privind proiectul BiblioVacanta 2017, inclusiv actualizarile orarului, urmariti-ne pe site:www.bibliotecabotosani.ro si pe pagina noastra oficiala de facebook: Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu" Botosani
Pentru cei care doresc sa participe la cursuri si nu s-au inscris inca, precizam faptul ca se pot prezenta direct la cursul dorit, pe toata perioada proiectului BiblioVacanta, inscriindu-se direct la coordonatorii cursului.
LUNI
MATEMATICA
Sectia de Imprumut pentru Copii
09.00-09.50 Grupa III V-VIII
Coordonator: prof. Cracana Dumitru
CLUBUL MICILOR REPORTERI
Secţia de Împrumut pentru Copii
11.00-12.00 Grupa +10 ani
Coordonator: Denisa Sandu
ENGLEZA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa AVANSATI clasele V-VIII
Coordonatori: Onofras Ruxandra, Suceveanu Iulia
11.00-11.50 Grupa AVANSATI IX - XII adulti
Coordonatori: Miron Diana, Stentel Daria
12.00-12.50 Grupa INCEPATORI adulti
Coordonator: Pinzariu Maria, Suceveanu Iulia
MARTI
ENGLEZA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV (5-7 ani)
Coordonator: Podaru Elena, Lazar Oana, Pinzariu Ecaterina
10.00-10.50 Grupa II clasele I-IV(8-10 ani)
Coordonatori: Barzoies Radu, Mitru Raluca
11.00-11.50 Grupa III clasele V-VIII(11-12 ani)
Coordonatori: Mitru Raluca, Butnariu Evelina
12.00-12.50 Grupa IV clasele V-XII (+13 ani)
Coordonatori: Podovei Ana Maria/ Cornei Eliza Ioana
MATEMATICA
Sectia de Imprumut pentru Copii (pregatire pentru bacalaureat si facultate)
09.00-09.50 Grupa IV -clasele IX - XII
Coordonatori: prof. Ojog Monica
GRAMATICA
Secţia de Împrumut pentru Copii
11.00-12.00 Grupa I clasele I-IV
Coordonatori: prof. Onofrei Alina
12.00-13.00 Grupa II clasele V-VIII
Coordonatori: prof. Onofrei Alina
MIERCURI
MATEMATICA
Sectia de Imprumut pentru Copii
10.00-10.50 Grupa I clasele I-II
Coordonatori: prof. Bidasca Manuela, Bidasca Carina, Pietraru Alfred, Haralamb Mihai
11.00-11.50 Grupa II clasele III-IV
Coordonatori: prof. Bidasca Manuela, Bidasca Carina, Pietraru Alfred
LECTURI PUBLICE
Filiala nr 1 -Primaverii
10.00-10.50 Grupa I -clasele I-IV
11.00-11.50 Grupa II-clasele V-VIII
Coordonatori: prof. Daniela Epureanu, prof. Alina Onofrei, Cotet Brindusa, Daniela Hrituleac
DEZVOLTARE PERSONALA
Mediateca-Pietonalul Unirii
11.00-11.50 Grupa I
Coordonator: Niculita Ada-Lorena
JOI
INFORMATICA
Mediateca-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV(6-8 ani)
coordonator: Rosu Alexandru, Ciobanu Sebastian
10.00-10.50 Grupa II clasele I-IV(9-10ani)
coordonator: Rosu Alexandru, Ciobanu Sebastian
11.00-11.50 Grupa III clasele V-VII (11-12ani)
coordonator: Rosu Alexandru, Ciobanu Sebastian
12.00-12.50 Grupa IV clasele VIII
CLUBUL MICILOR REPORTERI
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
11.00-12.00 grupa 6-10 ani
Coordonator: Biciusca Anca, Ciotit Alexandra
ATELIER DE CREATIE - DESEN
Secţia de Împrumut pentru Copii
11.00-13.00 Grupa I
Coordonator: Voloscu Dragos, Patatu Teodora, Rugina Loredana
FRANCEZA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa I
Coordonatori: Ciotir Alexandra, Bidasca Carina
CLUBUL COLECTIONARILOR
Secţia de Împrumut pentru Copii
13.00-14.00 Grupa I
Coordonator: bibliotecar Mihai Cornaci
GERMANA
Secţia de Împrumut pentru Copii
16.30-17.30 Grupa I
Coordonator: prof. Pietraru Blanche Anemone
17.30-18.30 Grupa II
Coordonator: prof. Pietraru Blanche Anemone
CLUBUL EPIGRAMISTILOR
Filiala nr 2 Grivita
14.00-16.00 Grupa I
Coordonator: bibliotecar Vasilache Alexandru
PUBLIC SPEAKING
Sala de lectura
19.00 - 20.30 clasele IX-XII, adulti
Coordonator : Balauca Cornel (Toastmasters Botosani)
VINERI
SAH
Filiala nr 1 Primaverii Download1 Download2 Download3
09.00-09.50 Grupa I-începători
10.00-11.00 Grupa II- avansați
Coordonator: ing. Mocanu Nicolae Adorel, prof. Buliga Viorel, Chelban Lorena Dorina
EDUCATIE PENTRU SANATATE / NUTRITIE / PRIM AJUTOR
Sectia de Imprumut pentru Copii
11.00-11.50 Grupa I
Coordonatori: dr. Saradan Cornel, Florin Gavril, Mircescu Andreea, Mursa Teodora
PUBLIC SPEAKING
Sectia de Imprumut pentru Copii
17.00-19.00 clasele I-VIII
Coordonator : Balauca Cornel (Toastmasters Botosani)
ORAR
Cursurile se vor desfasura dupa orarul prezentat mai jos.
Pentru orice informatii privind proiectul BiblioVacanta 2016, inclusiv actualizarile orarului, urmariti-ne pe site:www.bibliotecabotosani.ro si pe pagina noastra oficiala de facebook: Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu" Botosani
Pentru cei care doresc sa participe la cursuri si nu s-au inscris inca, precizam faptul ca se pot prezenta direct la cursul dorit, pe toata perioada proiectului BiblioVacanta, inscriindu-se direct la coordonatorii cursului.
LUNI
INFORMATICA
MEDIATECA-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I - clasele I-IV (6-9ani)
Coordonator: Surubariu Ioana
CLUBUL MICILOR REPORTERI
Secţia de Împrumut pentru Copii
10.00-12.00 Intilnire preliminara
Coordonator: Curs coordonat de Ioana Matfeev - jurnalist
CLUBUL COLECTIONARILOR
Secţia de Împrumut pentru Copii
13.00-14.00 Grupa I
Coordonator: bibliotecar Mihai Cornaci
ENGLEZA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa AVANSATI clasele V-VIII
Coordonatori: prof. Tanase Ana Maria, Romanovschi Cristiana Victoria
11.00-11.50 Grupa AVANSATI IX - XII adulti
Coordonatori: prof. Tanase Ana Maria, Romanovschi Cristiana Victoria
12.00-12.50 Grupa INCEPATORI adulti
Coordonator: Rudeanu Claudiu Paul
MARTI
ENGLEZA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV (6-7 ani)
Coordonator: Surubariu Ioana
10.00-10.50 Grupa II clasele I-IV(8-10 ani)
Coordonatori:Suceveanu Iulia, Cheaptanaru Gabriela
11.00-11.50 Grupa III clasele V-VIII(11-12 ani)
Coordonatori: Pamparau Isabela, Cosoreanu Sabina
12.00-12.50 Grupa IV clasele V-XII (+13 ani)
Coordonatori: Gurzu Andreea, Neamtu Daria
CALATORIE IN LUMEA TELEVIZIUNII
Mediateca
10.00 - Intilnire preliminara
Coordonator: jurnalist Cosmin Zamfirache
GRAMATICA
Secţia de Împrumut pentru Copii
11.00-12.00 Grupa I clasele I-IV
Coordonatori: Raileanu Alexandra, Simionescu Andreea Larisa
12.00-13.00 Grupa II clasele V-VIII (incepand cu 25 iulie)
Coordonatori: prof. Rimniceanu Simona
LIMBĂ RUSĂ
Biblioteca Județeană "Mihai Eminescu"-Fond Eminescu
10.00-10.50- Grupa I
Coordonator: prof. Sandu Mona
DREPTURILE COPILULUI (incepand cu 19.07.2016)
Biblioteca Județeană "Mihai Eminescu"-Fond Eminescu
11.00-11.50- Grupa I
Coordonator: Gheorghiu Carla
GERMANA
Secţia de Împrumut pentru Copii
16.00-17.00 Grupa IX-XII+adulti
Coordonator: prof. Pietraru Blanche Anemone
MIERCURI
CHITARA
Sectia de Imprumut pentru Copii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV
10.00-10.50 Grupa II clasele V-VIII
Coordonator: Manolache Flavius
INFORMATICA
Mediateca-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa I clasele IV-V(10-11ani)
coordonator: Rosu Alexandru, Aursulesei Stefan
11.00-11.50 Grupa II clasele V-VII (12-13ani)
coordonator: Rosu Alexandru, Aursulesei Stefan
12.00-12.50 Grupa III clasele VIII-XII
13.00-13.50 Grupa III adulti
Coordonatori: Sabin Pirvan, Iulian Moldovan, Dorel Tugui
SAH
Filiala nr 1 Primaverii
09.00-09.50 Grupa I-începători
10.00-11.00 Grupa II- avansați
Coordonator: Mocanu Nicolae Adorel
FRANCEZA
Sectia de limbi straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I - clasele V-VI
10.00-10.50 Grupa II -clasele VII-VIII
Coordonatori: Raileanu Alexandra, Horodinca Antonia, Chitu Ernest Dan
DEZVOLTARE PERSONALA / DRAMATERAPIA
Sectia de limbi straine-Pietonalul Unirii
11.00-11.50 Grupa I
12.00-12.50 Grupa II
Coorddonator: Diaconu Iuliana
TRADITII SI FOLCLOR MUZICAL
Sectia de Imprumut pentru Copii
11.00-11.50- Grupa I
Coordonator: Mariana Ichim Hodan
JOI
LECTURI PUBLICE
Filiala nr 1 -Primaverii
10.00-10.50 Grupa I -clasele I-IV
11.00-11.50 Grupa II-clasele V-VIII
Coordonatori: Cotet Brindusa, Daniela Hrituleac, prof Daniela Epurianu
MATEMATICA
Sectia de Imprumut pentru Copii
10.00-10.50 Grupa I clasele I-IV
Coordonatori: Rotaru Andreea, Pietraru Alfred
11.00-11.50 Grupa II clasele V-VI
Coordonatori: Bidasca Carina Georgiana, Pietraru Alfred
12.00-12.50 Grupa III clasele VII-VIII
Coordonator: Cracana Dumitru
IMAGINAȚIE ȘI CREATIVITATE
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa I
Coordonatori: Pomparau Isabela, Romanovschi Cristiana Victoria
CLUBUL EPIGRAMISTILOR
Filiala nr 2 Grivita
14.00-16.00 Grupa I
Coordonator: bibliotecar Vasilache Alexandru
PUBLIC SPEAKING
Sectia de Imprumut pentru Copii
17.00-19.00
Coordonatori : Balauca Cornel (Toastmasters Botosani), Violeta Gherman (Toastmasters Botosani), Cosoreanu Sabina, Gurzu Andreea, Pamparau Isabela
VINERI
GERMANA
Mediateca
10.00-10.50 Grupa I clasele V-VIII
Coordonator: Daria Ichim
11.00-11.50 Grupa II clasele I-IV
Coordonatori: Bidasca Carina Georgiana
EDUCATIE PENTRU SANATATE / NUTRITIE
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
11.00-11.50 Grupa I (varsta minima 14 ani)
Coordonatori: Straticiuc Angela, dr. Saradan Cornel
ISTORIE UNIVERSALĂ
Sectia de Imprumut pentru Copii
10.00-10.50-Grupa I
Coordonator: Juncanaru Alexandru
ORAR
Cursurile se vor desfasura dupa orarul prezentat mai jos.
Pentru orice informatii privind proiectul BiblioVacanta 2015, inclusiv actualizarile orarului, urmariti-ne pe site:www.bibliotecabotosani.ro si pe pagina noastra oficiala de facebook: Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu" Botosani
Pentru cei care doresc sa participe la cursuri si nu s-au inscris inca, precizam faptul ca se pot prezenta direct la cursul dorit, pe toata perioada proiectului BiblioVacanta, inscriindu-se direct la coordonatorii cursului.
LUNI
INFORMATICA
MEDIATECA-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I - clasele I-IV
11.00-11.50 Grupa II - clasele V-VIII(11-12 ani)
12.00-12.50 Grupa IV-clasele V-VIII(>12 ani)
Coordonatori: Șurubariu Ioana,Ungureanu Gabriel, Stefan Pricope, George Rohozneanu
CLUBUL MICILOR REPORTERI
Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu"-Fond Eminescu
10.00-10.50 Grupa I
Coordonatori: Curs coordonat de Ioana Matfeev - jurnalist impreuna cu Ciotir Alexandra, Larisa Simionescu, Denisa Sandu
CLUBUL COLECTIONARILOR
Secţia de Împrumut pentru Copii
13.00-14.00 Grupa I
Coordonatori: bibliotecar Mihai Cornaci
ENGLEZA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV (6-8ani)
Coordonatori: Daria Ichim, Pinconschi Simona
10.00-10.50 Grupa II clasele V-VIII (14-15ani)
Coordonatori: Iftime Diana
11.00-11.50 Grupa III adulti +18
Coordonatori: Iftime Diana
12.00-12.50 Grupa IV clasele V-VIII(13 ani)
Coordonatori: Codau Eduard, Vatavu Miruna
MARTI
ENGLEZA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa V clasele I-IV(9-10 ani)
Coordonatori: Surubariu Ioana,Aprilescu Laura
11.00-11.50 Grupa VI clasele V-VIII(12 ani)
Coordonatori:Ionutas Bianca
13.00-13.50 Grupa VII clasele IX-XII (15-18 ani)
Coordonatori: Buche Anamaria
14.00-14.50 Grupa VIII clasele V-VIII (11 ani)
Coordonatori: Ferariu Ioana, Puscasu Diana
FIZICA
Mediateca-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa I
Coordonatori: Cucuet Silviu, Roșca Ștefania, Rotaru Andreea
GRAMATICA
Secţia de Împrumut pentru Copii
11.00-12.00 Grupa I clasele I-IV
Coordonatori: Simionescu Larisa, Mitru Andrada
12.00-13.00 Grupa II clasele V-VIII
Coordonatori: Simionescu Larisa, Mitru Andrada, Răileanu Alexandra
SAH
Filiala nr 1 Primaverii
09.00-09.50 Grupa I-începători
10.00-11.00 Grupa II- avansați
Coordonator: ing.Mocanu N.
LIMBĂ RUSĂ
Biblioteca Județeană "Mihai Eminescu"-Fond Eminescu
10.00-10.50- Grupa I
Coordonator:Sandu Mona-Gabriela
MIERCURI
BIOLOGIE(începând cu 15.07.2015)
MEDIATECA-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa I
Coordonatori: Grădinaru Ștefan
GERMANA
Secţia de Împrumut pentru Copii
11.00-11.50 Grupa I - incepatori clasele I-IV
12.00-12.50 Grupa II - incepatori clasele V-VIII
13.00-13.50 Grupa III - incepatori clasele IX-XII+adulti
14.00-14.50 Grupa IV-avansati
Coordonator: curs coordonat de prof. Pietraru Blanche Anemone impreuna cu Hritcu Elena, Ichim Daria, Ciprian Baiceanu
FRANCEZA
Sectia de limbi straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I >12
Coordonatori: Baiceanu Ciprian, Hrițcu Elena
10.00-10.50 Grupa II 6-12 ani
Coordonatori: Simionescu Larisa, Răileanu Alexandra
LIMBA GREACĂ
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
11.00-11.50 Grupa I
Coordonator:Baiceanu Ciprian
LECTURI PUBLICE
Filiala nr 1 -Primaverii
10.00-10.50 Grupa I -clasele I-IV
Coordonatori:Horodincă Antonia, Tănasă Oana, Vlădeanu Elena
11.00-11.50 Grupa II-clasele V-VIII
Coordonatori:Horodincă Antonia, Tănasă Oana, Vlădeanu Elena
JOI
MATEMATICA
Mediateca-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa I clasele I-IV(începând cu 16.07.2015)
Coordonatori: Bernat Diana
11.00-11.50 Grupa II clasele V-VIII
Coordonatori: Leonte Dan, Rotaru Andreea, Vraciu Adrian
12.00-12.50 Grupa III clasele IX-XIII
Coordonatori: Leonte Dan, Rotaru Andreea, Vraciu Adrian
IMAGINAȚIE ȘI CREATIVITATE
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa I clasele V-VIII
Coordonator: Iftime Diana
LIMBĂ COREEANĂ
Secția de Limbi Străine-Pietonalul Unirii
12.00-12.50 Grupa I
Coordonatori: Buche Anamaria, Istrate Mădălina
DESEN
Sectia de Imprumut pentru Copii
10.00-10.50 Grupa I clasele I-IV
Coordonatori: Brasoveanu Alexandru, Giocaș Bianca, Tătărușanu Ioana
11.00-11.50 Grupa II clasele V-VIII (>11 ani)
Coordonatori: Brașoveanu Alexandru, Giocaș Bianca, Tătărușanu Ioana
ISTORIE UNIVERSALĂ
Biblioteca Județeană "Mihai Eminescu" Botoșani-Fond Eminescu
12.00-12.50-Grupa I
Coordonator: Juncănaru Alexandru, Brașoveanu Alexandru
CLUBUL EPIGRAMISTILOR
Filiala nr 2 Grivita
14.00-15.00 Grupa I
Coordonator: bibliotecar Vasilache Alexandru
TRADITII SI FOLCLOR MUZICAL
Sectia de Imprumut pentru Copii
12.00-12.50- Grupa I
Coordonator: Mariana Ichim Holdan
VINERI
ARTA DIN HARTIE
Secţia de Împrumut pentru Copii
10.00-10.50 Grupa I clasele I-IV
11.00-11.50 Grupa II clasele V-VIII+
Coordonatori: Giocaș Bianca, Chirilă Monica, Macovei Ioana
CURS DE PRIMAJUTOR. EDUCATIE PENTRU SANATATE
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I (clasele I-IV)
10.00-10.50 Grupa II (clasele V-VIII)
Coordonatori: Ciobanu Ilie, Stahii Sabina, Andrieşi Sebastian Manuel
CHIMIE
Mediateca-Pietonalul Unirii
09.00-10.50 Grupa I-chimie organica
11.00-13.50 Grupa II - chimie anorganica
Coordonatori :Arsene Laura, Rosca Stefania, Cobzariu Octavian
CLUBUL DE BLOGGING
Uvertura Mall Botosani -et. IV
16.00-17.00 Grupa I
Coordonator curs: Razvan Pascal -tel.0754.386.098
ORAR
Cursurile se vor desfasura dupa orarul prezentat mai jos.
Pentru orice informatii privind proiectul BiblioVacanta 2014, inclusiv actualizarile orarului, urmariti-ne pe site:www.bibliotecabotosani.ro si pe pagina noastra oficiala de facebook: Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu" Botosani
Pentru cei care doresc sa participe la cursuri si nu s-au inscris inca, precizam faptul ca se pot prezenta direct la cursul dorit, pe toata perioada proiectului BiblioVacanta, inscriindu-se direct la coordonatorii cursului. (pt inscrieri click aici)
În atenţia participanţilor la cursul Micii Reporteri: ultima sesiune a cursului se va desfăşura luni, 8 septembrie, ora 10:00.
Artă din hârtie - incepe pe 1.08.2014 - două grupe, orele 10:00 - 10:50 şi 11:00 - 11:50 - Sectia de Împrumut pentru Copii (Sediul central al bibliotecii)
Make-up (curs de machiaj - luna august, varsta minima 15 ani) - incepe pe 6.08.2014 - ora 13.00 Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
LUNI
INFORMATICA
MEDIATECA-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I - clasele I-IV(7-8 ani)
10.00-10.50 Grupa II - clasele I-IV(9-10 ani)
11.00-11.50 Grupa III - clasele V-VIII(11-12 ani)
12.00-12.50 Grupa IV-clasele V-VIII(>13 ani)
Coordonatori: Tugui Dorel, Parvan Sabin, Vicovan Matei, Leonte Dan, Teodorescu Ioana Loredana
CLUBUL MICILOR REPORTERI
Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu"-Fond Eminescu
10.00-10.50 grupa de varsta: 11-14/15 ani
Coordonatori: Curs coordonat de Ioana Matfeev - jurnalist impreuna cu Ciotir Alexandra, Daria Ichim, Cazaciuc Madalina, Simionescu Larisa, Lupu Ramona
CLUBUL COLECTIONARILOR
Secţia de Împrumut pentru Copii
13.00-14.00
Coordonatori: bibliotecar Mihai Cornaci
ENGLEZA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
*daca nu va regasiti in aceste liste sau daca sunteti inscris
dupa data de 3.07.2014 ora 12:00 veti participa la grupa corespunzatoare varstei dv. prezentindu-va direct la curs
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV (5-6) vezi grupa
Coordonatori: Daria Ichim, Atodiresei Sabina, Iftodeanu Oana
10.00-10.50 Grupa V clasele V-VIII (10-11ani) vezi grupa
Coordonatori: Puscasu Diana, Ferariu Ioana
11.00-11.50 Grupa XII clasele IX-XII() (16-19 ani) vezi grupa
Coordonatori: Aioanei Catalin, Sava Titus, Zaharia Razvan
12.00-12.50 Grupa VI clasele V-VIII(11-12ani) vezi grupa
Coordonatori: Ionutas Bianca, Arsene Alexandra
13.00-13.50 Grupa IV clasele I-IV (10 ani) vezi grupa
Coordonatori: Gheorghita Alexandra, Chebac Maria, Araritei Alexandra
14.00-14.50 Grupa VII clasele V-VIII(12 ani) vezi grupa
Coordonatori: Andronache Madalina, Botezatu Eliza, Nazare Isabela
15.00-15.50 Grupa IX clasele V-VIII(14 ani) vezi grupa
Coordonatori: Ilie Vlad, Baiceanu Ciprian
MARTI
ENGLEZA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa XIII peste 19 ani vezi grupa
Coordonatori: Calinescu Iulian, Rosu Mircea
10.00-10.50 Grupa II clasele I-IV(7-8 ani) vezi grupa
Coordonatori: Feciuc Stefana, Chelariu Cosmina
11.00-11.50 Grupa III clasele I-IV(8-9 ani) vezi grupa
Coordonatori:Panzariu Bianca, Moscalu Elena, Araritei Alexandra
12.00-12.50 Grupa XIV peste 19 ani vezi grupa
Coordonatori: Adochitei Victor, Buceceanu Andrei
13.00-13.50 Grupa XI (15-16 ani) clasele IX-XII vezi grupa
Coordonatori: Nazare Isabela, Terciu Madalina
14.00-14.50 Grupa VIII clasele V-VIII(12-13 ani) vezi grupa
Coordonatori: Iftimie Diana, Ionutas Bianca
15.00-15.50 Grupa X (14-15 ani) vezi grupa
Coordonatori: Cozorici Ingrid, Ferariu Ioana
CHIMIE
Mediateca-Pietonalul Unirii
9.00-9.50-Grupa I clasele I-VI
Coordonatori: Afrasinei Daniela, Titus Sava
10.00-11.50 Grupa II clasele VII-IX
Coordonatori: Cobzariu Octavian
FIZICA
Mediateca-Pietonalul Unirii
13.00-13.50
Coordonatori: Ciubotariu Oana, Costin Luca
GRAMATICA
Secţia de Împrumut pentru Copii
11.00-12.00 Grupa I clasele I-IV
Coordonatori: Simionescu Larisa, Lupu Ramona, Beresteanu Sabina
12.00-13.00 Grupa II clasele V-VIII
Coordonatori: Isabela Nazare, Andronache Madalina, Simionescu Larisa
SAH
Filiala nr 1 Primaverii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV
10.00-11.00 Grupa II clasele >V
Coordonator: Popovici Stefania
MIERCURI
BIOLOGIE
MEDIATECA-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa I
Coordonatori: Iftimie Diana, Adochitei Victor
GEOGRAFIE
MEDIATECA-Pietonalul Unirii
11.00-11.50 Grupa I
Coordonatori: Iftimie Diana, Camilar Otilia, Ionutas Bianca
CLUBUL DE GO
Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu " - CLUB BIBLIO
11.00-13.00
Coordonatori:Nicu si Alexandru Pitrop
GERMANA
Secţia de Împrumut pentru Copii
12.00-12.50 Grupa I - incepatori I-VIII download1 download2 download3 numerale download4 download5 download6
13.00-13.50 Grupa I - incepatori IX-XII, adulti download_av1 download_av2 download_av3 download_av4 download_av5 download_av6
14.00-14.50 Grupa II - avansati
Coordonator: prof. Pietraru Blanche Anemone
FRANCEZA
Sectia de limbi straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I >13
Coordonatori: Baiceanu Ciprian, Lupu Ramona, Simionescu Larisa
10.00-10.50 Grupa II 6-12 ani
Coordonatori: Isabela Nazare, Niculea Andreea
LIMBA TURCA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
11.00-11.50 Grupa I
Coordonator:Baiceanu Ciprian
CULTURA SI CIVILIZATIE ORIENTALA
Sectia de limbi straine-Pietonalul Unirii
12.00-12.50 Grupa I
Coordonatori:Baiceanu Ciprian, Botoaga Stefania
LECTURI PUBLICE
Filiala nr 1 -Primaverii
10.00-12.00 Grupa I
Coordonatori:Daniela Hrituleac; Brandusa Cotet
MAKE-UP (curs de machiaj)
Sectia de limbi straine-Pietonalul Unirii
13.00-14.00
Coordonatori: Ghidersa Roxana
JOI
MATEMATICA
Mediateca-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV
Coordonatori: Afrasinei Dorinela-Claudia, Alexa Sabina, Costin Luca
10.00-10.50 Grupa II clasele V-VIII
Coordonatori: Vicovan Matei, Leonte Dan
SPANIOLA
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
10.00-10.50 Grupa I clasele V-VIII
11.00-11.50 Grupa I clasele IX-XII
Coordonator: Ciotir Alexandra
CLUBUL MICILOR REPORTERI
Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu"-Fond Eminescu
10.00-10.50 grupa de varsta: 6-10 ani
Grupa coordonatori: Curs coordonat de Ioana Matfeev - jurnalist impreuna cu Ciotir Alexandra, Daria Ichim, Cazaciuc Madalina, Simionescu Larisa, Lupu Ramona
DESEN
Sectia de Imprumut pentru Copii
09.00-09.50 Grupa I (6-7 ani)
Coordonator:Brasoveanu Alexandru
10.00-10.50 Grupa II (8-9 ani)
Coordonatori: Brasoveanu Alexandru, Iftimie Diana, Araritei Alexandra
11.00-11.50 Grupa III (>10 ani)
Coordonatori: Iftimie Diana, Adochitei Victor
CLUBUL EPIGRAMISTILOR
Filiala nr 2 Grivita
14.00-15.00 Grupa I
Coordonator: bibliotecar Vasilache Alexandru
CLUBUL DE BLOGGING (DOAR IN LUNA IULIE)
MEDIATECA-Pietonalul Unirii
11.00-11.50 Grupa I (9-11 ani)
12.00-12.50 Grupa II (12-13 ani)
13.00-13.50 Grupa III (>14 ani)
Coordonator: Pascal Razvan
VINERI
ARTA DIN HARTIE (prima intilnire 01.08.2014)
Secţia de Împrumut pentru Copii
10.00-10.50 Grupa I
11.00-11.50 Grupa II
Coordonatori: Cucuiet Silviu, Chirila Silviea
CURS DE PRIMAJUTOR. EDUCATIE PENTRU SANATATE
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I (clasele I-IV)
10.00-10.50 Grupa II (clasele V-VIII)
Coordonatori: Ciobanu Ilie, Straticiuc Angela
SAMBATA
PUBLIC SPEAKING
Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu " - CLUB BIBLIO
11.00-13.00
Coordonator: Cornel Balauca
ORAR
Cursurile se vor desfasura dupa orarul prezentat mai jos.
Pentru orice informatii privind proiectul BiblioVacanta 2013,inclusiv actualizarile orarului,urmariti-ne pe site:www.bibliotecabotosani.ro si pe pagina noastra oficiala de facebook: Biblioteca Judeteana"Mihai Eminescu"Botosani
LUNI
DANS-Data inceperii cursurilor 5 iulie 2013
MUZEUL JUDETEAN BOTOSANI-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV
10.00-10.50 Grupa II clasele I-IV
11.00-12.30 Grupa III clasele V-XII si adulti
12.30-14.00 Grupa IV clasele V-XII si adulti
Coordonator:Vornicu Gabriela Georgiana,0755418864
INFORMATICA - Data inceperii cursurilor 1 iulie 2013
MEDIATECA-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I - clasele I-IV(7-8 ani)
10.00-10.50 Grupa II - clasele I-IV(9-10 ani)
Coodonator:Sabin Parvan,0742418826
11.00-11.50 Grupa III - clasele V-VIII(11-12 ani)
12.00-12.50 Grupa IV-clasele V-VIII(13-14 ani)
Coordonator:Dorel Tugui,0231535668
ENGLEZA-Data inceperii cursurilor 1 iulie 2013
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV(6-7 ani)
coordonatori:Araritei Alexandra,0749628704;Mihalache Malina,0754512587;Calinescu Iulian,0747647349;
10.00-10.50 Grupa II clasele I-IV(8-9 ani)
coordonatori:Feciuc Stelian,0746622750;Filimon Adrian,0746842632
11.00-11.50 Grupa III clasele I-IV(10-11 ani)
coordonatori:Clivat Antonia;Panzariu Bianca,0752724765;Popa Iulia, 0758603596;
12.00-12.50 Grupa IV clasele V-VIII(14-15 ani)
coordonatori:Terciu Andreea, 0744819478;Aniculaesei Anamaria,0748753751
13.00-13.50 Grupa V clasele V-VIII(13 ani)
coordonatori:Sava Titus,0730780772;Cozorici Ingrid,0743803526
14.00-14.50 Grupa VI clasele V-VIII(11-12 ani)
coordonatori:Iftime Diana,0756661310;Ionutas Bianca,0751674492
COLECTII SI COLECTIONARI-Data inceperii cursurilor 1 iulie 2013
Sectia de Imprumut pentru Copii
ora 10.00-11.00 Grupa I(7-18 ani)
Coordonator:Mihai Cornaci
FRANCEZA-Data inceperii cursurilor 1iulie 2013
Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu"-Sediul Central
09.30-10.30 Grupa I clasele VII-XII
Coordonator:Nazare Isabela,0755755234;Niculi Andreea,0752495291
10.30-11.30 Grupa II clasele I-VI
coordonatori:Rotariu Ioana,0740618958;Mihalache Malina,0754512587
MARTI
CHIMIE-Data inceperii cursurilor 2 iulie 2013
Mediateca-Pietonalul Unirii
9.00-9.50-Grupa I clasele V-VIII
11.00-11.50 Grupa II clasele IX-XII
Coordonator:Guluta Elena,0724551275
ENGLEZA-Data inceperii cursurilor 2 iulie 2013
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 -Grupa I-adulti
Coordonatori:Ferariu Vladina,0741190603;Trifanov Silviu,0755041878
10.00-10.50 Grupa II-adulti
Coordonatori:Filimon Adrian ,0746842632;Feciuc Stelian,0746622750
11.00-11.50 Grupa III-clasele IX-XII
Coordonator:Terciu Andreea,0744819478
LIMBA COREEANA-Data inceperii cursurilor 16 iulie 2013
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
12.00-13.00 Grupa I
Coordonator:Adelina Pinzaru,0746418758
GRAMATICA-Data inceperii cursurilor 2 iulie 2013
Secţia de Împrumut pentru Copii
11.00-12.00 Grupa I clasele I-IV
coordonatori:
Simionescu Andreea Larisa,0747051272
Aniculaesei Ana Maria,0748753751
16.30-17.30 Grupa II clasele V-VIII
Coordonator:Barboselu Lacramioara,0746316080
SAH-Data inceperii cursurilor 2 iulie 2013
Filiala nr 1 Primaverii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV
10.00-11.00 Grupa II clasele V-VIII si adulti
Coordonator:Leonte Dan,0769989327;Vlad Pricope,0748455803
MIERCURI
BIOLOGIE-Data inceperii cursurilor 3 iulie 2013
MEDIATECA-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I
Coordonatori:Buduruta Diana,0758544005;Ivanov Paula,0742121940
GEOGRAFIE-Data inceperii cursurilor 3iulie 2013
MEDIATECA-Pietonalul Unirii
11.00-11.50 Grupa I
Coordonatori:Sava Titus,0730780772;Trifanov Silviu,0755041878
Limba Greaca-Notiuni elementare pentru turisti _Data inceperii cursurilor 10.07.2013
Sectia de limbi straine-Pietonalul Unirii
10.00-11.00 Grupa I
Coordonator:Baiceanu Ciprian,0754370096
Limba turca-Data inceperii cursului 26 iulie 2013
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
11.00-12.00 Grupa I
Coordonator:Baiceanu Ciprian,0754370096
CLUBUL MICILOR REPORTERI-Data inceperii cursului 3 iulie 2013
Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu"-Sediul Central
10.00-10.50 Grupa I,clasele I-IV
11.00-11.50 Grupa II,clasele V-VIII
Coordonator:Mafteev Ioana,0747913632
LECTURI PUBLICE-Data inceperii cursurilor 10.07.2013
Filiala nr 1 -Primaverii
10.00-12.00 Grupa I
Coordonator:Daniela Hrituleac,0741074459;Brandusa Cotet 0741026753
JOI
MATEMATICA-Data inceperii cursurilor 4 iulie 2013
Mediateca-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV(9-10 ani)
Coordonatori:Afrasinei Dorinela Claudia,0743625403;Alexa Sabina,0740566474,Rusu Ionela,0746829444
10.00-10.50 Grupa II clasele V-VIII
Coordonatori:Dan Leonte,0769989327;Ingrid Cozorici 0743803526
11.00-11.50 Grupa II clasele I-IV(6-8 ani)
Coordonatori:Diana Iftime,0756661310;Feciuc Stelian 0746622750
SPANIOLA -Data inceperii cursului 4 iulie 2013
Sectia de Limbi Straine-Pietonalul Unirii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-XII
17.00-18.00 Grupa II -adulti(Intalnire la Sediul Central al Bibliotecii Judetene)
Coordonator:Anca Zoitanu, 0746436210
DESEN-Data inceperii cursurilor 4 iulie 2013
Sectia de Imprumut pentru Copii
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV(6-8 ani)
10.00-10.50 Grupa II clasele I-IV(9-11 ani) si clasele V-VIII
Coordonatori:Araritei Alexandra, 0749628704;Iftime Diana,0756661310
CLUBUL EPIGRAMISTILOR-Data inceperii cursurilor 4 iulie 2013
Filiala nr 2 Grivita
14.00-15.00 Grupa I
Coordonator:Vasilache Alexandru ,0755688665
LIMBA RUSA-Data inceperii cursurilor 4 iulie 2013
Biblioteca Judeteana"Mihai Eminescu" Botosani-Sediul central
11.00-12.00 Grupa I
Coordonator:Jijie George Ciprian,0755943263
VINERI
CURS DE ARHITECTURA-Data inceperii cursurilor 5 iulie 2013
MEDIATECA-Pietonalul Unirii
11.00-12.00 Grupa I
Coordonator:Palade Andrei 0747909075
CULTURA SI CIVILIZATIE NIPON A - Data inceperii cursului 2 august 2013
Sectia de Limbi Straine-pietonalul Unirii
09.00-10.00 Grupa I-clasele I-VIII
10.00-11.00 Grupa II - clasele IX-XII,adulti
Coordonator:Ghidersa Roxana,0741637509
DANS-Data inceperii cursurilor 5 iulie 2013
Muzeul Judetean Botosani
09.00-09.50 Grupa I clasele I-IV
10.00-10.50 Grupa II clasele I-IV
11.00-12.30 Grupa III clasele V-XII si adulti
12.30-14.00 Grupa IV clasele V-XII si adulti
Coordonator:Vornicu Gabriela Georgiana,0755418864
VINEREA DE POVESTE-Data inceperii cursului 5 iulie 2013
Filiala nr 1 Primaverii
14.00-15.00 Vizionare film
Coordonatori:Brandusa Cotet,0741026753;Daniela Hrituleac,0741074459
TERAPIA COPILULUI CU DIZABILITATI-Data inceperii cursului 5 iulie 2013
Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu "-Sediul Central
10.00-11.00 Grupa I
Coordonator:Iuliana Diaconu,0747394508