BENADOR, URY

BENADOR, URY (nume real Simon Moise Grűnberg, Schmidt - dupa mamă), n.1 mai 1895, com. Milişăuţi, jud. Suceava - m. 23 nov. 1971, Bucureşti. Stabilit de timpuriu în com. Mihăileni, jud. Botoşani. Prozator. Autodidact. A frecventat cenaclul literar "Sburătorul", desfăşurând o bogată activitate publicistică, de traducător, prozator şi dramaturg, cu subiecte inspirate din mediul evreiesc contemporan, dovedind reale calităţi de analist.

Debut publicistic în revista Lumea literară (Iaşi, 1924), cu o piesă într-un act; colaborări la: Viaţa Românească, Adam, Gazeta literară, Rampa, Revista Fundaţiilor Regale, Albina, Reporter, Scena, Puntea de fildeş, Dunărea de Jos, România literară, Der Hamer ş.a. În 1924 a obţinut Premiul Asociaţiei Criticilor Dramatici şi Muzicali din România; 1939 - a participat la Congresul Intelectualilor pentru Pace de la Paris; 1948 - a făcut parte din primul Comitet de conducere al Uniunii Scriitorilor; între 1947-1954 a îndeplinit funcţia de secretar al Teatrului Evreiesc IKUF, devenit în 1948 Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti.

OPERA: 5 acte - debut editorial (cupr: Otrava; Simfonia roşie; Fără titlu; 36; Laria. Omul; Brăila: Minerva, 1925), Ghetto veac XX (roman, vol.I: Germinari; Bucureşti: Universala Alcalay, 1934; ed. a 3-a Bucureşti: 1974), Subiect banal; Appassionata (Bucureşti: Universala Alcalay, 1935), Hilda (roman, Bucureşti: Cugetarea, 1936), Preludiul la Beethoven (cupr.: Preludiul la Beethoven; Final; Final grotesc; Bucureşti: Naţionala Ciornei, 1940), Appassionata (cupr.: Appassionata; Preludiu la Beethoven, Final; Bucureşti; Socec, 1948), Gablonz, Magazin universal (roman, Bucureşti: E.P.L., 1961; ed. a 2-a, Bucureşti: Editura Eminescu, 1973), Beethoven-Omul (roman, Bucureşti: E.P.L., 1964), Opere (Vol.I: Subiect banal şi Final grotesc: romane; Final şi Appassionata: nuvele, Bucureşti: E.P.L., 1968), Subiect banal (cupr.: Subiect banal; Final grotesc; Appassionata / Bucureşti: Editura Hasefer, 1998); traduce (în colab.) Scorpionul de H. Scherfig (Bucureşti: E.S.P.L.A., 1956).

REFERINŢE:

În volume:

DIMISIANU, G. Schiţe de critică, Bucureşti: E.P.L., 1966

RÂPEANU, V. Noi şi cei dinaintea noastră. Bucureşti: E.P.L., 1966

CONSTANTINESCU, P. Scrieri, vol.I, Bucureşti: E.P.L., 1967

ŞERBU, I. Itinerarii critice: eseuri şi cronici literare. Bucureşti: Minerva, 1971

CROHMĂLNICEANU, Ov. S. Literatura română între cele două războaie mondiale, vol.I. Bucureşti, Minerva, 1972

POPA, M. Dicţionar de literatură română contemporană, Ed. a 2-a, Bucureşti: Albatros, 1977

Literatura română: dicţionar cronologic. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979

LĂZĂRESCU, GH. Romanul de analiză psihologică în literatura română interbelică: Bucureşti: Minerva, 1983

DIMISIANU, G. Subiecte. Bucureşti: Editura Eminescu, 1987

COSMA, A. Romanul românesc contemporan: 1945-1985. Vol. I, Realismul. Bucureşti: Editura Eminescu, 1988

CĂLINESCU, G. Istoria literaturii române... Craiova: Editura Vlad &Vlad, 1993, p. 794-795

SATCO, E. Dicţionar de literatură: Bucovina, Suceava: 1993

BEJENARU, I. Dicţionarul Botoşănenilor, Iaşi: Moldova, 1994

ZACIU, M. Dicţionarul scriitorilor români: A-C, Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995

BERCOVICI, I. O sută de ani de teatru evreiesc în România. Ed. a 2-a, Bucureşti: Integral, 1998, p.200

În periodice:

DIMISIANU, G. O cronică antiburgheză: Ury Benador: "Gablonz". Magazin Universal, Gazeta literară, nr.31, 27 iul. 1961, p. 2

RÂPEANU, V. "Gablonz". Magazin Universal, Iaşul literar, nr. 18, 15 sept. 1961, p. 2

ORNEA, Z. "Gablonz". Magazin Universal, Iaşul literar, nr. 9, 1961,  p. 65-67

OPRESCU, E. Ury Benador, Luceafărul, nr. 24, 23 nov. 1963, p.3

ZEGA, M. "Beethoven. Omul", Gazeta literară, nr. 33, 13 aug. 1964, p. 2

RAICU, L. "Beethoven. Omul", Gazeta literară, nr.48, 26 nov. 1964, p. 2

POPESCU, M. "Final grotesc",  România literară, nr. 4, 31 oct. 1968, p. 11

MUNTEANU, G. Ury Benador, România literară, 25 nov. 1971, p. 4

BEJENARU, I. Ury Benador, Caiete botoşănene, apr. 1984, p. 4 (Ateneu).

DIMISIANU, G. Timpul reparator, România literară, nr. 25, 24-30 iun. 1998, p. 9

DURBACĂ, V. Ury Benador. Un scriitor evreu al literaturii române, Dacia literară, nr. 35, (4), 1999, p. 13-14

ZALIS, H. Sondarea abisului, România literară, nr. 35, 1-7 sept. 1999, p. 11

Evenimente culturale

ukash

ukash kart

kisisel blog

backlink