,Zilele Bibliotecii”
,,Povești în bibliotecă”
Liceul Pedagogic ,,Nicolae Iorga” Botoșani
Clasa Pregătitoare B ,,Veverițele curioase”
Prof. Dughilă Olguța-Catalina , prof. Străchinariu Oana-Olivia
Poveștile, cu farmecul lor, sunt bucuriile copiilor. Le ascultă cu plăcere , din fragedă pruncie, când vocea blândă a mamei sau a bunicii fac ca Moș Ene să vină ușor pe la gene.
Apoi, trecând pragul școlii, descoperind universul miraculos al cuvântului scris și citit, cartea devine izvorul nesecat care ne atrage ca un magnet să descoperim noi lumi cu personaje de la care vom lua adevărate lecții de viață.
Și unde e mai frumoasă povestea decât în bibliotecă?
Elevii Clasei Pregătitoare B ,,Veverițele curioase” de la Liceul Pedagogic ,,Nicolae Iorga” Botoşani au trecut pragul bibliotecii pentru a afla povești și a marca ,,Zilele Bibliotecii”.
Lecturile publice, jocurile interactive au făcut ca cele două ore să fie prilej de bucurie.