logo2

,,Eminescu - poet patriot”

,,Eminescu - poet patriot”
Participanții au recitat poezii și cântece dedicate lui Mihai Eminescu și Zilei Unirii Principatelor Române.
Într-o atmosferă emoționantă, participanții din Penitenciarul Botoșani au participat la o activitate cultural-artistică dedicată memoriei poetului național Mihai Eminescu și Zilei Unirii Principatelor Române, celebrată pe 24 ianuarie.
Evenimentul a inclus recitări de poezii eminesciene și interpretarea unor cântece patriotice, toate având scopul de a marca aceste momente importante pentru identitatea culturală și istorică a României. Au fost implicați activ în organizarea și desfășurarea programului, fiind coordonați de personalul penitenciarului.
Unul dintre participanți a declarat: „Prin poezie și muzică, simțim că ne reconectăm la valorile naționale și avem șansa să reflectăm asupra trecutului și asupra propriei vieți.”
Activitatea face parte dintr-un program mai amplu de reintegrare socială derulat de penitenciar, care își propune să promoveze educația culturală și patriotismul în rândul persoanelor private de libertate.
Coordonator proiect, Anamaria Bunduc
Filiala nr. 2 Grivița

Unirea Principatelor Române

Într-o atmosferă plină de cărți și cunoaștere, elevii Clasei a II-a A de la Școala nr.13, au desfășurat o oră de istorie la bibliotecă sub îndrumarea d-nei prof.Iuliana Obadă. Micii noștri cititori au explorat pagini de istorie, călătorind pe urmele domnitorului Al.I.Cuza și a Micii Uniri de la 24 ianuarie 1857. Apoi juniorii au recitat câteva poezii ce au ilustrat frumusețea portului și graiului strămoșesc și au povestit două istorioare despre acest eveniment istoric ,,Ocaua lui Cuza" și ,,Moș Ion Roată și Unirea".La sfârșit copilașii au fost foarte încântați de istoria poporului în care s-au născut.
Filiala Primăverii

,,Porni Luceafărul.."

,,Porni Luceafărul.."- Concurs interjudețean organizat de Școala nr.7 Botoșani.
Coordonatori:prof.Daniela Orășanu și prof.Amelia Corneanu.
Filiala Primăverii

Ziua Culturii Române

✨️Cu prilejul Zilei Culturii Române, astăzi, 17 ianuarie 2025, Sala de Lectură a reunit elevi ṣi pasionaṭi ai cenaclurilor literare din judeṭ.
????Încărcaṭi cu energie ṣi voioṣie cât cuprinde, copiii ne-au încântat cu un colaj al operei eminesciene, dar ṣi cu propriile creaṭii. Vizibil emoṭionaṭi, îndrumătorii au fost alături ṣi invitaṭii au recitat câteva versuri în memoria marelui poet.
????‍♀️????În amintirea acestor clipe, suntem recunoscători pentru contribuṭia coordonatorilor ṣi sperăm ca tradiṭia să dăinuie de-a lungul anilor!